Numărul urşilor din România, dictat de interesele de vânătoare. De ce urşii brun s-au înmulţit foarte mult pe hârtie?

În anumite judeţe (ex. Vrancea, Harghita), unde s-a înregistrat şi un număr mare de urşi vânaţi, creşterea populaţiei (pe hârtie) a fost şi de 50% – de patru ori mai mare decât oriunde altundeva în Europa sau America de Nord. Problema a mai fost semnalată de organizaţiile de conservare în ultimii ani şi indică existenţa unui management orientat mai degrabă către legitimarea vânătorii decât către conservarea pe termen lung a speciei, care este strict protejată la nivel naţional şi european prin Directiva Habitate se arată într-un comunicat al WWF-România.

• Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
• Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori

Maramureş, creştere de peste 10% a populaţiei de urs

În anul 2014, WWF-România şi Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice (ACDB) au demonstrat că rata de creştere a ursului brun în Maramureş a fost estimată la peste 10% pentru 2009-2010. Creşterea este neobişnuită în raport cu caracteristicile biologice ale speciei, fiind mai mare chiar decât în Suedia, ţara cu cea mai spectaculoasă creştere a populaţiei de urs brun în ultimii ani – 4.7%. „În registrele oficiale şi interviuri organizate cu factori de interes cu rol în gestionarea populaţiei de urs, WWF şi ACDB au găsit statistici nerealiste sau vagi, fără fundament ştiinţific şi, în unele cazuri, chiar contradictorii. În aceste condiţii nu se poate face o evaluare corectă a stării de conservare a ursului şi nici nu pot fi formulate obiective clare de management al populaţiei”, se arată în comunicat.

Banatul Montan, regiunea unde urşii se numără de câte două sau trei ori

Din 2014, WWF-România participă la evaluările faunei sălbatice din sud-vestul ţării, realizate de fondurile cinegetice şi reprezentanţi ai ariilor naturale protejate din această regiune, care se întind pe patru judeţe: Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinti, Gorj. Încă de la început, WWF a constatat că fonduri de vânătoare învecinate, în care ursul brun este prezent,  raportează, fiecare, acelaşi număr de indivizi, de obicei un număr care depăşeşte de două-trei ori limitele biologice şi ecologice ale speciei, dar şi nivelul optim pentru o zonă.

Gestionarii fondurilor de vânătoare recunosc faptul că animalele nu sunt toate „rezidente” pe fiecare dintre fondurile de care se ocupă şi că există astfel probabilitatea să fie numărate de mai multe ori. În Hunedoara şi Gorj, fondurile de vânătoare învecinate raportează acelaşi număr ridicat de urşi în fiecare an, creându-se astfel impresia că populaţia de urs, ca de altfel şi alte carnivore mari, nu înregistrează niciun fel de evoluţie, fie pozitivă sau negativă.

Urşii stau înghesuiţi pe hârtie

Studiile de specialitate estimează un „home range” (un areal) de minim 50-270 km2 (5.000-27.000 ha) necesar unui urs brun în Carpaţi. În  judeţul Hunedoara există fonduri cinegetice care au raportat 29 de indivizi pe o suprafaţă de 11.368 ha, iar în Gorj, şase fonduri cinegetice au raportat, fiecare, în ultimii trei ani între 21-30 de indivizi pe o suprafaţă nu mai mare de 150 km2.

În urma acestor constatări, WWF a purtat discuţii cu fondurile şi autorităţile publice locale din Caraş-Severin care au rezultat în ajustarea cifrelor atât pentru urs, cât şi pentru pisicile sălbatice, lupi şi râşi. În 2016, populaţia de urs a fost redusă cu 22%, cea de lup cu 7%, cea de râs şi pisică sălbatică cu 22%. Mai exact, fondul Băuţar-Bucova a redus numărul urşilor de la 19 la 11, Armeniş de la 9 la 4, Berzasca de la 5 la 1, Craiova de la 5 la 1, Rudăria de la 5 la 3, în timp ce Belentin a rămas fără urs evaluat în 2016 (s-a redus numărul de la 2 la 0). Totuşi datele încă depăşesc nivelul optim, cu excepţia râsului şi a pisicilor sălbatice.

Situaţia la nivel naţional

La nivel naţional, în anii 2014-2015, au fost raportaţi nu mai puţin de 10.022, respectiv 10.440 de urşi, şi 8.376, respectiv 8.339 de pisici sălbatice. Ursului brun îi este necesar un areal minim de câteva ori mai mare decât în cazul pisicii sălbatice, deci este anormal ca numărul urşilor să fie semnificativ mai mare decât al pisicilor sălbatice.

Toate cele de mai sus arată că deciziile de management al populaţiilor de animale sălbatice sunt influenţate mai degrabă de profitabilitatea activităţii de vânătoare, decât de protejarea speciilor, deşi ursul, râsul şi lupul sunt specii strict protejate la nivel naţional şi european prin Directiva Habitate (Natura 2000). Pare că evaluările actuale sunt realizate cu scopul de a stabili cote colective de vânătoare şi de a le justifica faţă de autorităţile europene. Unde evaluările sunt totuşi ajustate, se întâmplă datorită unor eforturi de negociere făcute de organizaţiile de conservare, şi nu în urma unor evaluări corecte în teren sau, ideal, în urma corectării metodologiei de numărare însăşi, care este învechită şi generatoare de erori.

De menţionat că vânătoarea la urs brun costă între 4.000-15.000 Euro/exemplar, se mai arată în comunicatul WWF-România.

Metodologia actuală de evaluare, tratată ca procedură administrativă, fără bază ştiinţifică

În România, metodologia se bazează în principal pe contorizarea urmelor animalelor de pe raza unui fond cinegetic şi nu la nivel regional. Acest sistem a fost aplicat începând cu mijlocul secolului trecut, însă în timp a suferit alterări; în prezent, fondurile de vânătoare utilizează practici diferite de cele originale, ce ignoră caracteristicile biologice şi ecologice ale speciei. Procesul pare a fi o simplă procedură administrativă de a completa hârtii, fără vreo bază ştiinţifică.

UE acceptă vânătoarea ca metodă de eliminare a urşilor-problemă, prin derogări speciale, şi de control a populaţiei şi acest lucru este în regulă atât timp cât se bazează pe date corecte. Directiva Habitate oferă factorilor de decizie un „kit” cu instrumente care ajută la îmbunătăţirea condiţiilor ecologice şi a funcţionării ecosistemelor. În baza acestei Directive, o serie de proiecte şi iniţiative derulate de organizaţiile de conservare au propus idei pentru îmbunătăţirea sistemului şi câţiva paşi au fost făcuţi în direcţia bună.

Cel mai important este să se treacă de la o metodologie aplicată la nivel de fond cinegetic, la una care să permită numărarea la nivel regional şi pe o perioadă îndelungată, pentru a acoperi toate sezoanele, incorporând variabilele de la nivel de habitat şi folosind în mod ideal şi date ADN. În plus, procesul de evaluare a populaţiilor trebuie să fie mai transparent, calitatea datelor trebuie verificată de organizaţii independente ca parte a procesului decizional, iar datele să fie mai uşor de accesat de către publicul larg şi experţii din domeniu.

“Orice decizie de management legată de carnivorele mari sau alte specii ar trebui să aibă la bază informaţii corecte. Denaturarea realităţii din teren poate induce în timp modificări greu reversibile cu efecte şi impact negativ sever asupra întregului lanţ trofic şi sistemelor naturale. Fără obligaţiile ce au derivat din transpunerea şi implementarea legislaţiei europene (Directivei Habitate), situaţia carnivorelor mari ar fi în acest moment cel mai probabil dezastruoasă”,afirmă Cristi Papp, manager proiecte carnivore mari şi arii protejate WWF-România.

Dă natura mai tare! pentru a susţine aplicarea corectă a legislaţiei de conservare a ursului brun

Ursul este ameninţat în principal prin degradarea, fragmentarea sau chiar pierderea habitatului, sistemul defectuos de management al populaţiei şi de braconaj. La acestea s-a adăugat acum pericolul relaxării legislaţiei europene (Directiva Habitate) care oferă protecţie acestei specii. WWF a demarat campania Nature Alert, prin apelul „Dă natura mai tare!”, prin care oamenii pot cere salvarea legislaţiei şi îmbunătăţirea aplicării acesteia la nivel naţional, ceea ce ar însemna inclusiv măsuri de corectare a sistemului de evaluare a populaţiei de urs. Pentru a susţine campania intraţi pe: www.wwf.ro/danaturamaitare.

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.